De când cetățenii moldoveni nu mai au nevoie de permis de ședere temporară pe teritoriul României pentru a depune dosarele la București sau celelalte 5 filiale pentru redobândirea cetățeniei, s-a schimbat și ruta busicurilor; mai nou nu le găsești la Iorga sau Kiseleff, dar pe Petofi Șandor, la Direcția Cetățenie. Am fost pe acolo ieri cu un prieten pentru a-și depune dosarul; am văzut:

• CIRC – pentru că ieșeau funcționarii la balcon din sfert în sfert de oră sub pretextul că mai fumează o țigară; se uitau la toată adunarea ca la maimuțele scăpate la banane; mai un dosar prost completat de circari, mai o glumă proastă și ironică din partea spectatorilor, glume la care din simpatie sau altceva, râdeau împrăștiat chiar protagoniștii acestui circ – frații basarabeni;

• DOLIU – moldovenii sunt o nație de glamuroși, la pantof și sacou negru, culoarea eleganței, care în cazul de ieri umbrea multă prostie și incultură; riveranii care mai trăgeau cu ochiul peste geam soto ar fi spus că e înmormântare acolo, una dezorganizată;

• MULT FALS - tare iubesc mulți să se dea ceea ce nu sunt, dar mai de căcat e că ceilalți înghit;

• CIREADĂ – stăteau ca niște animale în mijlocul drumului; pur și simplu nu puteai să nu claxonezi, încercai cu tot respectul să aștepți să se ferească, dar parcă le dădeai cu sare în ochi când o mașină vroia să meargă, normal, pe un sector rutier; la 2 metri, nu mai mult, era un trotuar, încăpeau toți dacă vroiau, dar nu, obrazul e gros;

• MINCIUNĂ – oameni mințiți că pentru 1000 euro primesc cetățenia în 5 luni, dar care au venit personal să depună dosarele, gratuit; ieri am întâlnit un caz real când cineva a dat suma asta, dar nu știa exact pentru ce; avea 23 de ani, soția în Italia, probabil de asta;

După ce a depus Niusic dosarul, am mers până la hotel să-și ia lucrurile, după care ne-am întors înapoi la busicuri, de unde avea să plece acasă. Din mers, ne-am oprit la o toaletă publică. La intrare erau 1 el și 2 ele, toți man in black. Nu au reușit să intre pentru că nu aveau bani – 0.30 ron/pers. I-am întrebat ”vreți la baie?”, la care răspunsul uneia dintre ele a fost: ”noi suntem din Moldova, vrem la toaletî, dar nu vrem sa schimbăm 10 Euro pentru 1 Ron, dar fără bani țiganca asta nu vre’ să ne lase”. No comment. Nu sunt toți dintr-o oală, nu-i pun pe toți într-o oală, dar mă tem că genul doamnei cu wc-ul bate la număr pe cei care gândesc ce fac, cum o fac și ce vorbesc.

Ca să scap de șoc, am să încerc în continuare să scriu despre altceva, las mâna și mintea liberă… de mic știu de ”borta cu minciuni”. Sunt din generația mințită că țiganii fură copii, ultima generație din Leova care a mai jucat țurca în râpă, ultimii feriți de valul emo și prostia alimentată de rețeaua slobodă la input/output – internetul.

Dacă mai este cineva care crede că a spune minciuni e floare la ureche, ap nu-i așa, dragii mei. Ai nevoie, pe lângă har și șeretlic, de memorie și aptitudini de public speaker. De vorbit în public nu mi-i greu și complicat, cu toate că mai am de citit multă literatură artistică pentru a îmbrățișa până la capăt arta cu pricina. Memorie – mai slab ca tata, care a dat la istorie înainte de a intra la comerț, dar tot nu mă plâng. Șiret sunt un pic, drept dovadă părinții nu observau că acele cutii de zguscionkă din frigider menite pentru geanta cu minuni sunt sparte din 2 părți, și goale (făceam 2 găuri ca să fie aer, să nu aștept să curgă câte-o leacă, da’ să pot pune cutia la gură și să trag tot ce este in ea); sau că înainte de Anul Nou rămâneau decât caramele în pachetul cu dulciuri (ascuns departe de pofta mea), ciocolatele ajungând o enigmă pentru masă și bombonieră; lista poate continua. Harul mi l-o dat Dumnezeu, și o avut grijă să pună în dotarile standard și harul minciunii. De fiecare dată când plesneam vreo gogonată, tata sau mama, ironici, îmi puneau mâna după cap în spațiul gol (protuberanța occipitală externă), și spuneau ”o s-ajungă cât fântâna”.

Dacă ar fi să fie adevărată chestia cu borta cu minciuni, businessmanii de la cetățenie (care lucrează pe principiul ”să-i prostim pe proști cu 1000 euro”) – ar rămânea fără cap și crater în loc de gât.

Atât. Mă duc să iau motanul. Vă salut!

imagine: realitatea