Audiție/ lecturare plăcută!
 

Suntem la marginea satului Tigheci,
Asta e la sud, cam prin raionul Leova.
Se va filma o scenă, după câte am auzit.
Văd aici chiar și o moară adevărată,
Codri, dealuri, adică fix ca-n Moldova sovietică.

Badea Kapishon:
În deal, pe margine de sat se află-o moară,
Ce-i drept stricată, a fost moară sfântă-odată
Acum e loc unde flăcăii veniți de peste graniță se-mbată.
Îi văd cum își beau mințile, se ceartă, sigur o să se bată,
Mă rog doar să nu să se sfârșească iarăși cu un omor de tată,
Ca adeseori cu o fată rumenă căci animalic violată, sau cu biserica prădată.
În același sat bătrânul Petre era știut de un bun gospodar,
A trecut multe de toate în viața lui de gust amar,
A crescut copii, patru,
A ținut soție mândră ca macu’
În războiul de la Nistru a condus cu vitejie tancul.
Fiul Mitică,
A fost crescut pe timpuri sovietice cu munca, bătaie de la tata cu furca,
Cu măligă, brânză și apă rece.
În sat nunți și cumătrii, la școală mulți copii,
Părinții la muncă-n colhoz, a fost frumos…

Într-o bună zi colhozul s-a destrămat,
Livezile, pădurile s-au tăiat, iazurile au secat,
Până au trecut toți hotarul țării
Și a rămas satul pustiu ca noaptea peronul gării.
Mama-i la muncă, la Roma,
Băiatul la prășit își face norma
Bătrânul tată, cărut un an deja se luptă cu paharul crunt,
Doar el, vinul și vecinul,
Și niște jumere vechi tăiate mărunt.
Mai trece vreme ceva, pleacă și Mitică-n Moscova,
Trimite ruble acasă
Bătrânul în loc de vecin și vin are o vodkă marca subsol pe masă.
Singur, pe gânduri, vitele rag dar lui nici că-i pasă,
Astăzi a venit scrisoare-acasă precum că soția-l lasă.
Se mărită în Europa cu un moșneag putred bogat, era de așteptat
Că în țara asta de rahat în cel mai bun caz unul din familie e plecat,
Și cică-i de mirat de ce moldovenii s-au tot reînsurat, remăritat
S-au tot omorât când s-au îmbătat, s-au împrumutat,
Apoi s-au bătut până s-au stricat la cap.
Bătrânul Petre,
Din cioban știut în sat a tot închinat paharul până a ajuns știut de un ratat
Pe care-l târa când unul, când altul acasă beat.
Oile s-au vândut, vinul s-a băut,
Iepurii s-au îmbolnăvit, vaca Marta a murit.

Mitică vine-acasă mândru, cu mașină nouă,
Doar că-n Moldova într-una plouă.
Oare ce-o mai însemna și asta, au nu e pe-aproape năpasta,
Gardul rupt, de pe poartă se scurge ca sângele rugină
Câinele Vulcan slab și trist nici nu mai latră,
Și ultima găină rătăcită șchioapă scurmă lângă poartă.
Ograda pustie, geamul crăpat
Bătrânul întins pe crivat ca-ntotdeauna beat privește nedumerit.
Plânge, la piept pe băiat îl strânge.
Mitică, lacrima nu doare, lacrima gingaș curge,
În schimb sufletul frige, frige Mitică, frige!
Semn că și măta acolo plânge,
Vezi?! Plouă, în casa noastră de mult nu ninge.
Tată, ți-ai băut mințile, ți-ai înecat zilele
Ce durere ai bătrâne?! privește la mine!
Dă-mi tată un cuțit,
Singurătatea te-a dovedit, dorul te-a doborât, băutura te-a înghițit?!
Dă-mi un cuțit să te tai să văd ce durere ai!
Mitică la piept îl strânge, și el plânge.
Se-ntoarce. Tace. Îi lasă pe masă aceleași afurisite ruble
Pornește motorul, în scurt timp mașina nu se mai aude,
Și doar în poartă stă bătrânul cu picioarele ude.
Vulcan începe jalnic a scheuna,
Simte și el că stăpânul în sărai caută funia
Plouă mărunt, pădurea clocotește, cerul e trist,
Petre pentru ultima oară pe când îl hrănește.
Îl dezleagă, îl netezește, Vulcan nu mănâncă,
Nici nu pleacă – îl privește.

Bătrânul intră în casă, straniu, se așează la masă, scrie.
E o rugăciune nouă, și e o rugăciune nu de speranță
E rugăciunea bătrânilor de la noi care pleacă de durere din viață.
Și doar spre dimineață, când rugăciunea de scris a terminat
Și când tot în jur era înghețat
Bătrânu-a tras funia și din viață a plecat…

Flăcăul Guz
4x
Pe două foi, cu urme de lacrimi curse șiroi
A rămas o rugăciune pentru noi.

Voinicul Byte
Oameni buni, nu fiți nebuni,
Că suntem toți neam de sânge din străbuni.
Nu fiți răi, că și lupii ne vor crede călăi.
Nu fiți animale, c-atunci s-or urca măgarii pe noi călare.
Nu fiți hapsâni, că suntem oameni, nu o rasă spurcată de câini.
Nu fiți păgâni, că se supără pământul și or suferi nepoții în ziua cea de mâni.
Dar nici nu vă lasați călcați în picioare,
Și nu nu ne va ști lumea ca neam de mioare.
Frați, copii, părinți – nu vă furați, nu omorâți!
Căci secole aprins a luptat strămoșul nostru și a vărsat destul sânge roșu,
Tot într-u binele vostru.