Nu mai este în “trend” să aduni musafirii în jurul albumului cu fotografii; acum deschizi calculatorul, conectezi la el televizorul cu plasma de un metru jumătate diagonală, dai drumul la slideshow şi voila, stau toţi comod bine-merci şi te admiră din fotoliu. Alții aleg în schimb să-și împărtășească amintirile nu numai în sufragerie cu cei dragi, dar și pe net, încercând să realizeze o ”carte ilustrată” cu povestea familiei lor.

În ultimul timp am văzut mai multe proiecte dezvoltate pe ideea împrumutată și de soții Șeremet, părinții Mariei, despre care (idee) nu știu ce părere să am. Singurul argument pro ar fi că nănașa din Italia și bunicul din Portugalia își pot vedea finuța/ nepoțica cum crește. Altceva, în cazul meu, nu merge.

În general nu cred în superstiții, cu toate că am una numai a mea: când, acasă, vin de la fântână cu căldările pline cu apă, nu vărs strop pe jos și îmi trece un pui sau găină calea – îmi mergea bine toată ziua. În schimb, știu că sunt oameni superstițioși la culme, și mă întreb, oare aceștia i-ar face un blog fiicei lor de 3 luni sau le-ar fi frică de puterea magică a deochiului online?

Imagine: Osvaldo Zoom