De unde ești, prietene sărac?

Moldova, Personale | 30.06.2009 | © Andone | 7 comentarii

Noroc prietene!
Sunt supărat. Am fost ieri la o aniversare. O prietenă a prietenei mele a făcut nu știu câți ani, rușine mie, și s-a întâmplat să mai cunosc și alți prieteni ai celorlalte prietene, care au venit ca și pietena mea la aniversarea prietenei lor comune. Te-ai pierdut? Ok. Dacă vrei, reiau. Deci, am băut ieri bere cu oameni străini. Acum ai inteles? Ok…

Fetele stăteau cumva împreună discutând despre licență, ce vor să facă la vară, unde merg în vacanță, au băut limonadă, au mâncat nucușoare. S-au distrat pe românește. Eu în celalalt colț de masă lungă și din lemn masiv, cu țigara aprinsă și Ursus în gușă mă găsesc prins între întrebări de genul ”și ce se mai aude la voi cu Voronin” (accentul în cuvântul cioară pus pe ”nin”), ”cum se trăiește, sunteți săraci, a?!” Erau doi contra mea. Și ce… Am început eu să le explic că de fapt nu e chiar așa cum își imaginează ei, că de fapt nu stăm în rând pentru cârnaț, nu mâncăm mămăligă cu ceapă la fiecare masă, că purtăm adidași sau pantofi – nu opinci, că avem mai multe Mercedes-uri decât Dacii, că avem calculatoare în școli, că la nivel de stat suntem mai săraci ca greierii, dar că, în schimb, populația are bani. Indiferent să sunt veniți de afară sau câștigați prin ”kupi-prodai”, oamenii au bănișori. Vai ce i-am dezamăgit. Am crezut că scap de discuțiile despre politică, cu toate că o fac aproape de fiecare dată când o tărie mă gâdilă la glandă, dar uite că ieri nu am avut chef. Dacă era cu tata, vorbeam până mâine, dar cu ei – nu. Dar…

…uite că mai vine un cuplu. Dispoziție bună, pupături, felicitări, una-alta. Ne-am dat mână cu masculul cu pricina, prezentări, mi-a zis cum îl cheamă și, uite că trebuia să mă prezint cu Alex, că Sașa a avut să-mi aducă surprize și noutăți în domeniul cunoștințelor mele generale despre țara mea mamă. Evident, alt om, aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. Dar te trezești că mă contrazice. Băiat cu plete, iubitor de munte și călătorii, mi-a zis că cică a fost el prin Ucraina, prin Moldova și știe el ce e pe acolo. M-am pus pe ascultat, ca să aud ce?! Că la noi se vând arme în bazar, ca la vama dacă nu pui 5 euro în pașaport nu treci, că dacă vezi o mașină de poliție, trebuie să te oprești singur, fără să-ți facă semn agentul, și să-i pui 10 euro in permisul de conducere. Scuză-mă de expresie, da să moară pește dacă-i așa, adică să fie și să nu cunosc eu. M-am gândit în momentul acela că știu de ce se uită unii români straniu la tine – moldovean, înaite de a te cunoaște ca om. Pentru că umblă prostii din ureche-n ureche și își formează lumea idei greșite. Tot ieri am aflat de ce am venit eu în România la facultate. ”Pentru cetățenie, că așa vin toți” – citat. Tot ieri am aflat că de la noi poți să cumperi arme cu 20 de dolari în piețe, că vine lumea și te întreabă dacă nu vrei una. Eu înțeleg că am pierdut conexiunea cu Moldova odată plecat de acolo, nu mai sunt la curent cu multe chestii care se întâmplă acasă. Nu cred că se întâmplă așa ceva la noi.

Am încercat să-mi impun punctul de vedere cu privire la cele afirmate de pletos, să neg idei care efectiv le scuipa și care sunt sigur că le-a auzit și el de la cineva mai deștept ca dânsul. Oricum, nu cred că mi-a reușit, pentru că ochelarii de cal sunt la modă pentru unii, dar cel puțin sper ca ceilalți participanți la discuții să nu să se fi lasat amăgiți de cuvintele lui.

Ca o paranteză, comentariu la ”balul” de ieri: o fi Moldova săracă, da’ moldoveanul la o zi de naștere tot face un șașlîc, o masă mare, joacă o horă, transformă momentul în sărbătoare, că de, nu-i român de tot.

Numai bine, prietene sărac ce ești!

Related Posts with ThumbnailsTags: , ,

7 observaţii

  1. Gabriela
    5 July 2009

    mda..foarte comuna ideea “fratilor” nostri..
    Mi se intampla des astfel de situatii doar ca in cazul meu nu e vorba de politica e vorba despre cat de curve sunt moldovencele care vin la facultate pentru cetatenie si pentru barbatii romani, care in viziunea lor sunt cei mai sexosi, bazati, pe deasupra mai au si “cuc” mare..in fine.
    Detest oarecum neputinta mea de a schimba ceva.
    ..hai noroc!


  2. nimeni
    10 July 2009

    acest articol este scris din frustrare


  3. Michael
    9 August 2009

    Gabrielo la cum sio pun romancele cu moldovenii prin camine e jale, viceversa nu exista cat nar latra toti romanasii.


  4. nimeni
    16 August 2009

    din pura intamplare, il cunosc pe sasa. si am si eu cateva obiectii:
    1. nu cred ca a scris acest articol pt ca voi sa va aratati cat de bine dotati sunteti si cat de mari masculi sunteti
    2. pot spune ca “pletosul” avea oarecum dreptate pt ca am rude care lucreaza la vama
    3. cat timp au stat rusii peste voi nu prea scotea nimeni un cuvant, acum toti se bat cu pumnul in piept (si de aici intelege fiecare ce vrea)
    bafta!


  5. madalin
    21 October 2009

    Interesante gindurile din perspectiva unui moldovean in Romania. Recunosc cliseele.

    Si eu, roman fiind, am avut tendinta in facultate sa preiau din aceste pareri. Asta pina am realizat un lucru. Nu exista padure fara uscaturi. Fapt ce se poate aplica atit romanilor de aici cit si celor de peste Prut. Se vorbeste despre faptul ca moldovencele cauta barbati romani. Sunt convins ca sunt unele care cauta altele care nu. La fel cum sunt romance plecate in vest care cauta partide bune si unele minate de cu totul alte motivatii.

    Cam asa ar rezuma eu experienta personala legata de moldoveni. Student la Iasi am avut colegi moldoveni de toate facturile, de la indivizi cu o cultura foarte redusa pina la oameni care mi-au devenit ulterior prieteni. Si da am cunoscut si moldovence mai “jucause” dar am avut si o colega decenta, o tipa destul de serioasa si pasionata de viitoarea ei meserie. Cred ca e pacat sa picam in generalizari de ambele parti. Daca judeci de exemplu romanii dupa un “baietas de cartier” sau o parasuta de prin periferia bucurestilor o sa ai o parere foartre proasta despre aceasta natie. Asta nu inseamna ca toti suntem asa. Fapt care se poate aplica si la organe intime si la alte lucruri. Suntem aceiasi rasa deci ma indoiesc ca genetic exista o diferenta notabila si probabil unii o au mica altii mare dupa cum le-a fost norocul fara sa se tina cont de ce parte a prutului esti nascut :)


  6. madalin
    21 October 2009

    :| ah era sa uit tocmai fraza cu care doream sa inchei. Eu sunt un dinala mai lacrimogen care viseaza la ziua in care nu o sa mai fie atitea granite intre romani si intre oameni in general. Asadar…

    Noroc sa fie de ambele parti ale Prutului!


  7. Goblin
    21 October 2009

    Am citit azi postul cap-coadă. Se pare că uram situația și abia așteptam să plec acasă. Și da, mă simțeam frustat în momentul în care l-am scris.

    Suntem mulți și toți diferiți unii de ceilalți. Eu nu am generalizat, doar că mi s-a întamplat de prea multe ori ca să o iau drept întâmplare. Există oameni de toate ”culorile”, doar că Bucureștiul mi i-a prezentat, mai des – și mai ales atunci, pe cei ”opaci”.

    Vă salut!


Tu ce părere ai?

* câmpuri obligatorii

Mai scriu si pe e-Leova              

Ultimele articole vin la tine pe e-mail! 

introdu adrasa de e-mail & dă click pe ”Mă abonez”

Bloggeri și prieteni din Moldova

Ad Ad

 Imagini | Galerie foto


Spune NU fumatului!