Nu mai este în “trend” să aduni musafirii în jurul albumului cu fotografii; acum deschizi calculatorul, conectezi la el televizorul cu plasma de un metru jumătate diagonală, dai drumul la slideshow şi voila, stau toţi comod bine-merci şi te admiră din fotoliu. Alții aleg în schimb să-și împărtășească amintirile nu numai în sufragerie cu cei dragi, dar și pe net, încercând să realizeze o ”carte ilustrată” cu povestea familiei lor.
În ultimul timp am văzut mai multe proiecte dezvoltate pe ideea împrumutată și de soții Șeremet, părinții Mariei, despre care (idee) nu știu ce părere să am. Singurul argument pro ar fi că nănașa din Italia și bunicul din Portugalia își pot vedea finuța/ nepoțica cum crește. Altceva, în cazul meu, nu merge.
În general nu cred în superstiții, cu toate că am una numai a mea: când, acasă, vin de la fântână cu căldările pline cu apă, nu vărs strop pe jos și îmi trece un pui sau găină calea – îmi mergea bine toată ziua. În schimb, știu că sunt oameni superstițioși la culme, și mă întreb, oare aceștia i-ar face un blog fiicei lor de 3 luni sau le-ar fi frică de puterea magică a deochiului online?
Imagine: Osvaldo Zoom
Salutare! Cei care intra pe acest blog de ceva timp au remarcat că se tot schimbă afișajul contorului din sidebar, dar azi e pe bune, număr a 33-a zi fără țigări! Am avut mai multe tentative până acum, dar din păcate nu s-au bucurat de ”viață” lungă.
Toată povestea cu fumatul a început în clasa a patra. Când plecam acasă după lecții, treceam prin parc, și cărarea se scurgea taman pe lângă ”kurilcî”. Personal nu puteam cumpăra țigări că orașul e mic și se aude, dar luam de la colegi mai mari care la rândul lor ori furau din buzunar de la tata ori cumpărau din piață de la baru’ lu’ Cazan că vindeau fete tinere (care nu aveau nicio tangență cu părinții noştri)
Citeşte-mi gândul…
Aveam de mult salvat titlul postului ca draft, formulat ce-i drept altfel, reprezentativ starii pe care o aveam când am început să-l scriu. De ce am revenit tocmai azi la el? Pentru că fiind duminică și lene, apucași să văd vreo 2 ore din programul de pe Moldova1. Am descoperit că pot să mă uit on-line, dar n-am prins desene animate pentru că nu era ”revoluție în piață”. Când am deschis canalul, arătau o simulare, într-un sat, a stării de carantină în cazul gripei aviare, și din câte am înțeles de la primarul din satul X din Strășeni, banii pentru proiect veneau de la Banca Mondială și trebuiau cheltuiți, deci avea siktir de tot ce se întâmpla acolo.
Citeşte-mi gândul…
Autorul aduce mulţumiri primarului comunei Online, domnului Interconnected Networkovichi, pentru acceptarea propunerii de a răspândi acest material.
Redactor: Alexandru Andone
© Leova, Bucureşti 2009
Citeşte-mi gândul…
Salutare receptorule! Ce mai faci? Cum îți mai merge? Tot cu transportul în comun circuli? Da… eu tot, vai de capu’ nostru. Să știi că mi-a ajuns duhoarea la nas și sudoarea la chilot, motiv pentru care simt nevoia să mă descarc și să-mi vărs supărarea pe cei de la RATB și țigănia din București. Totodată vroiam să te întreb dacă știi cum se circulă în alte capitale, alte orașe mari, în Chisinău cum se mai circulă? S-au mai învățat impostoarele de compostoare mobile (directoarele ce vând bilete) să-și ceară scuze dupa ce joacă o bătută sau o horă-n două părți pe picioarele tale, s-au dezvățat băbuțele să țușnească acrobatic pe sub bara de la troleibuz din fața scaunului din față, de lângă ușă? Parodie, nu alta.
Citeşte-mi gândul…
Salut receptorule!
Aseară n-am consumat băuturi alcoolice de nici o culoare, nu c-aș face-o regulat, dar mai am în frigider două peturi cu vin de acasă și mai ciocnesc câte un pahar la masă. Mi-am pus alarma la telefon, am încercat noaptea asta să mă odihnesc cât mai bine.
Citeşte-mi gândul…
