Accesul la informație este o formulă tot mai prezentă în discursurile directorilor de gimnazii și licee, în rapoartele ce se plimbă aiurite prin ministere cu ”tineret”, ”informație”, ”educație” în coadă și, mai ales după 7.04, dejun, prânz și cină pe masa unei societăți bolnave de comunism. Pentru că cererea a început, relativ, să crească (comparând cu 2005 de exemplu), au început să apară tot felul de bloguri în spate cu tot felul de blog-ușari (de la păpușă) plictisitori. Pentru că loc pe servere este pentru toți, lumea de la noi, ca cea multă de afară, a început să scrie din plictiseală, doar-doar să fie un post în plus, cu un embed de pe iutub și un smailik din partea naratorului, s-arate c-a depus efort.
Am încheiat ultima postare pomenind ceva de un motan. De azi înainte apare o categorie nouă pe blog, care va purta numele celui mai nou membru al camerei noastre de cămin, pisoiul Pușkin. Este un metis de Albastru de Rusia (mama rasă pură, tata rasă europeană, negru), are o lună și aproape 2 săptămâni (s-a născut pe 9 februarie) și l-am găsit pe un site de adopții pisici.
De când cetățenii moldoveni nu mai au nevoie de permis de ședere temporară pe teritoriul României pentru a depune dosarele la București sau celelalte 5 filiale pentru redobândirea cetățeniei, s-a schimbat și ruta busicurilor; mai nou nu le găsești la Iorga sau Kiseleff, dar pe Petofi Șandor, la Direcția Cetățenie. Am fost pe acolo ieri cu un prieten pentru a-și depune dosarul; am văzut:
Am fost astăzi la lansarea în București a ”revoluției internetului” – SiteTalk, eveniment organizat de World Trade Center Bucharest și United Nordic Alliance Investment Company (Unaico). Ar fi multe de spus în legătură cu această întâlnire, dar n-am s-o fac din mai multe motive, știute numai de mine și prietena mea; le numesc motive personale. Concluziile despre această rețea socială vi le faceți voi după ce vedeți galeria foto de mai jos, vizionați filmulețele și ascultați discursul de prezentare al dlui Isac. Dacă știți cum e să te simți acolo unde nu îți este locul - știți cum m-am simțit azi la această lansare. Audiție și vizionare plăcută.
Macheta a fost donată de Eric Bartha și se află în New York Hall, hol cu nume de metroplă care găzduiește un lift ce urcă numai un etaj (așa a fost proiectat), aflat în World Trade Center Bucharest.
Primul start-up internațional al lui Răzvan Tîrboacă mi se pare bestial. Am implementat soluția și pe acest blog, și pe e-Leova; plugin-ul pentru WordPress merge perfect. Aflați mai multe pe site-ul AdCaptcher sau din apariția televizată la The Money Channel a dezvoltatorilor proiectului.
Momentan proiectul este în private beta, ceea ce înseamnă că vă puteți înregistra numai pe bază de invitație.
Pot trimite o invitație pentru cine dorește (doar una am). Lăsați un comentariu.
Nu mai este în “trend” să aduni musafirii în jurul albumului cu fotografii; acum deschizi calculatorul, conectezi la el televizorul cu plasma de un metru jumătate diagonală, dai drumul la slideshow şi voila, stau toţi comod bine-merci şi te admiră din fotoliu. Alții aleg în schimb să-și împărtășească amintirile nu numai în sufragerie cu cei dragi, dar și pe net, încercând să realizeze o ”carte ilustrată” cu povestea familiei lor.
În ultimul timp am văzut mai multe proiecte dezvoltate pe ideea împrumutată și de soții Șeremet, părinții Mariei, despre care (idee) nu știu ce părere să am. Singurul argument pro ar fi că nănașa din Italia și bunicul din Portugalia își pot vedea finuța/ nepoțica cum crește. Altceva, în cazul meu, nu merge.
În general nu cred în superstiții, cu toate că am una numai a mea: când, acasă, vin de la fântână cu căldările pline cu apă, nu vărs strop pe jos și îmi trece un pui sau găină calea – îmi mergea bine toată ziua. În schimb, știu că sunt oameni superstițioși la culme, și mă întreb, oare aceștia i-ar face un blog fiicei lor de 3 luni sau le-ar fi frică de puterea magică a deochiului online?
Imagine: Osvaldo Zoom
Într-una din zilele de săptămâna trecută, mama și tata au stat până după 12 noaptea ca să citească toate articolele de pe e-Leova, un blog ”pașnic” care abordează teme mai calde (zic eu). Mă bucur că n-au ajuns încă aici, e mai bine pentru ei să știe că m-am lăsat mai demult de fumat, cu toate că tata s-a împăcat cu ideea că am lepădat țigara odată cu el.
De când am penetrat online-ul pun sub semnul întrebării forma în care ar fi cel mai bine să mă plimb printre bițișori: să rămân un necunoscut cu un pseudonim sau să spulber aerul de taină și să apar cu numele moștenit de la părinți. După cum vezi, până la urmă am ales varianta II. În ambele cazuri există atât avantaje, cât și dezavantaje, pe care încerc în continuare, foarte pe scurt, să le propun spre dezbatere.
Home
