Aveam de mult salvat titlul postului ca draft, formulat ce-i drept altfel, reprezentativ starii pe care o aveam când am început să-l scriu. De ce am revenit tocmai azi la el? Pentru că fiind duminică și lene, apucași să văd vreo 2 ore din programul de pe Moldova1. Am descoperit că pot să mă uit on-line, dar n-am prins desene animate pentru că nu era ”revoluție în piață”. Când am deschis canalul, arătau o simulare, într-un sat, a stării de carantină în cazul gripei aviare, și din câte am înțeles de la primarul din satul X din Strășeni, banii pentru proiect veneau de la Banca Mondială și trebuiau cheltuiți, deci avea siktir de tot ce se întâmpla acolo.
Salutare internauți!
Am lansat astăzi o clonă a ideii de Million Dollar Page, doar că fără scopul să mă tăvălesc luna viitoare prin Forbes, ci am mers pe gândul să adun la un loc numai site-uri și blog-uri din Moldova (sau cel pțin create de persoane din RM).
Este vorba de www.mdsites.info! Să răsune trâmbițele!
Mi-am permis să îmi înșir un banner de 100x40px, adică 4000px2 – și îți permit și ție până în 31.12.2009, urmând ca din viitorul an, în funcție de cum evoluaează șmecheria, să îngustez de la 6 zone 20×20, adică 2400 px2 (actual) la 4 zone și tot așa.
Sincer nu știu cum o să meargă, dar sper să fie ok. Spor la netuit!
Probabil Filat e învățat cu ho și tiu, cu efectul de turmă, sau poate pur și simplu a vrut să-mi dea de înțeles că de 2 ani nu a mai stat la discuții calm.
Totul a început joi pe 29. Eram în laborator la chimie când foarte insistent primeam bîz în buzunar. Am respins apelurile de 2 ori, ca la pauză să sun înapoi pe acel număr și să primesc o invitație la Autoritatea pentru Străini, în Eforiei (mi-au spus că nu am voie să sunt pe acest număr și au început să țipe la mine de ce nu am răspuns până atuci). Cine sună, pentru ce sună și care e baza invitației sunt întrebări care am reușit să le pun și la care am aprimit același răspuns absolut neinteresant – ”nu vă putem comunica astfel de informații prin telefon; vă rugăm să vă prezentați cât mai repede”. Am plecat de la laborator, oleacă speriat, direct
Pentru locuitorii din Leova, consiliul raional are răspuns la o singură întrebare: de ce a scăzut dolarul?

De ce a scazut dolarul?
Studenții basarabeni din România nu vor mai putea suna acasă din minutele naționale și internaționale oferite la extraopţiunea 800 minute în COSMOTE + 100 minute naţionale şi internaţionale. Pe site la ei a apărut un comunicat, citez: ”Notă: Reţelele fixe din Belarus şi Azerbaijan nu fac parte din reţele fixe din Europa. Convorbirile iniţiate către aceste destinaţii internaţionale sunt tarifate conform tarifelor standard aplicabile în aceste zone. Începând cu 23 Octombrie 2009 apelurile către reţelele fixe din Republica Moldova
Salutare! De două săptămâni sunt acasă şi abia acum mă încumet să scriu un prim gând cu aer moldav în piept, care cred că o să fie record – cel mai scurt post scris vreodată. Cred că am multe de spus, dar faptul că şi tu stai în Moldova de ceva timp mă opreşte din relatări pentru că te loveşti şi tu de aceiaşi oameni şi aceleaşi feţe şi aceleaşi atârnări, aceleaşi farmacii.
Hai noroc!

Audiție/ lecturare plăcută!